Planificați-vă logistica pentru Australia

Oferit de Ingram Micro Commerce and Lifecycle Services

1 Prezentare generală

Dificultatea

Datorită populației tinere și foarte diverse și poziției strategice pentru vizarea regiunii APAC, Australia oferă o mulțime de oportunități de dezvoltare pentru companii. Deși nu este o piață masivă, multe companii sunt înființate în Australia sau folosesc această țară ca parte din strategia lor globală.

Obiectivul dvs.

Dacă citiți acest ghid, veți înțelege oportunitățile oferite de Australia și cum puteți să beneficiați de ele. În plus, veți afla unde se situează Australia în echilibrul global al puterilor și de ce acesta influențează companiile.

2 Dezvoltarea afacerii în Australia

Australia a evoluat de-a lungul anilor, iar acum este o piață de consum importantă pe care majoritatea companiilor o consideră un punct de plecare pentru regiunea APAC. Australia întreține legături cu Asia prin contracte precum Acordul de comerț liber între China și Australia, dar este bine conectată și la cultura și mărcile americane. Datorită influențelor multiple, stimulentelor acordate de guvern și populației tinere, Australia este o piață atractivă de comerț electronic și de onorare a comenzilor.

alt text

3 Pe scurt

  • Populație foarte diversă, datorită faptului că imigrarea a contribuit la 60 % din creșterea populației. De aceea, această țară este foarte deschisă către produse și companii noi1

  • 90 % din populație locuiește în orașe (Sydney și Melbourne sunt principalele zone urbane)2

  • Conform datelor de la Australia Post, durata medie de livrare în majoritatea orașelor de pe coasta de est este de 1 până la 3 zile, dar de pe coasta de est în Perth și în orașele din vest poate fi de 5 până la 6 zile3

  • Australia are cele mai mari cheltuieli pentru îmbrăcăminte pe cap de locuitor, care se estimează că vor crește cu 56,5 % până în 2025. Țara este un mediu atractiv pentru domeniul îmbrăcăminții și alte domenii, cum ar fi stilul de viață și articolele sportive4


  1. Australia Bureau of Statistics 

  2. Banca Mondială 

  3. Australia Post 

  4. Statista 

4 Tendințele clienților

Atunci când vă extindeți pe piețe noi este esențial să vă gândiți la comportamentul clienților. Cum fac cumpărături de obicei clienții pe care îi vizați? Care este metoda lor preferată de livrare? Următorii factori vă vor ajuta să analizați cum vor afecta tendințele clienților modul în care faceți afaceri în Australia.

Un studiu recent realizat de Roy Morgan indică faptul că australienii au cheltuit peste 41 de miliarde de dolari pe cumpărături online în 2016 și 4 din 10 persoane au cumpărat cel puțin o dată pe lună din magazine de comerț electronic.

  • Consumatorii australieni doresc livrare rapidă, inclusiv livrarea în aceeași zi. Peste 80 % din australieni au ales sau doresc livrarea în aceeași zi și 75 % au ales sau doresc livrarea în weekend sau după programul de lucru1
  • Livrarea standard, livrarea expres și punctele de ridicare sunt cel mai des folosite opțiuni de livrare oferite de comercianții din Australia
  • Experiența de cumpărare adaptată pentru dispozitive mobile, fie din aplicație sau dintr-un magazin online dezvoltat pentru mobile, garantează faptul că clientul poate face cumpărături oriunde s-ar afla. În Australia sunt peste 19,4 milioane de utilizatori de telefoane mobile. Peste 35 % din tranzacțiile de comerț electronic au fost făcute pe dispozitive mobile și aproape 27 % din utilizatorii acestor dispozitive fac cumpărături săptămânal.2

  1. Temando Report on Ecommerce Shipping Strategies 

  2. eMarketer 

5 Modele de onorare a comenzilor

Comerțul transfrontalier în Australia

Pentru multe companii este destul de simplu să testeze piața australiană. Ele pot realiza transportul transfrontalier în Australia printr-un punct din regiunea APAC. Australienii sunt familiarizați cu cumpărăturile transfrontaliere, făcând această piață deschisă spre astfel de strategii. Cele mai multe transporturi către Australia provin din Hong Kong, China sau Singapore.

Onorarea comenzilor în interiorul Australiei

Cele mai frecvente modele de onorare a comenzilor din Australia sunt reprezentate de un centru de onorare din zona Sydney sau de cele două centre de onorare a comenzilor din Sydney și Melbourne. Astfel, Sydney și Brisbane sunt acoperite de o locație din Sydney, iar Melbourne, Perth și Adelaide sunt acoperite de o locație din Melbourne.

6 Transport

Companiile de transport pentru colete mici

Principala companie de transport din regiune este Australia Post, care acoperă tot teritoriul australian. Australia Post folosește diferite metode de livrare, în funcție de planurile de export, inclusiv pachetomate pentru livrarea sigură a coletelor (accesibile non-stop), care fac parte dintr-o rețea de sute de dulapuri inteligente, în toată țara.

Pentru livrările de colete către companii:

  • Australia Post și Toll dețin 60 % din cota de piață
  • TNT: 10 % din cota de piață
  • DHL: 5 % din cota de piață

Pentru livrările direct către consumatori:1

  • Australia Post: 75 % din cota de piață
  • Toll: 10 % din cota de piață
  • TNT: 5 % din cota de piață

Alte companii de transport pentru colete mici

Pe piața australiană există mai multe companii de transport pentru colete mici și de curierat care oferă soluții inovatoare de transport. Iată câteva exemple:

  • Sendle acoperă excesul de comenzi al companiilor de curierat partenere

  • ParcelPoint folosește peste 1500 de locații, inclusiv chioșcuri de ziare, farmacii și magazine, ca puncte de ridicare

  • WizMe oferă un tarif universal de 10,69 dolari la nivel național, plus prețul scăzut al unei cutii


  1. The Australian 

7 Cum să începeți

Deși nu este o piață masivă, multe companii sunt înființate în Australia și se extind în această țară sau o folosesc ca parte din strategia lor globală.

Când vă planificați intrarea pe piața australiană, luați în considerare argumentele pro și contra referitoare la înființarea unei companii și tipul de structură a companiei care vi se potrivește. După ce ați înființat compania, solicitați un număr de înregistrare în Registrul Comerțului (ABN), un număr de identificare fiscală (TFN), numere de înregistrare pentru taxarea mărfurilor și serviciilor (GST) și pentru taxele percepute pentru plata pe parcurs (PAYG, dacă aveți angajați) pentru Australia.

În plus, trebuie să stabiliți dacă produsele dvs. necesită o declarație de import și înregistrarea mărcii comerciale, în cazul în care decideți să vă creați propriul domeniu în Australia. Apoi găsiți un centru de comenzi și companii de transport care acoperă zonele pe care le vizați din Australia.

Market Finder include o detaliere a Indexului Băncii Mondiale privind climatul de afaceri, unde vă puteți informa cu privire la desfășurarea activității în Australia. Acesta clasifică, pe o scară de la 1 la 190, cât de ușor este pentru o companie să înființeze și să administreze o firmă locală în fiecare dintre economiile lumii. Pentru a obține scorul, sunt folosite zece criterii. Printre acestea se numără posibilitatea de obținere a energiei electrice, ușurința de obținere a unui credit și potențialul pentru comerț transfrontalier.

Atunci când faceți tranzacții pe o piață nouă, este bine să cunoașteți dificultățile administrative, legislative și logistice care pot apărea. Gestionarea cerințelor legale și a logisticii este mult mai ușoară cu Market Finder; aici puteți găsi asistență suplimentară și instrumente, inclusiv ghiduri detaliate și statistici.

alt text

Ingram Micro Commerce & Lifecycle Services oferă soluții logistice care ajută companiile să creeze o conexiune între cerere și ofertă.

Notă

Materialele de pe acest site au scop informativ. Pentru sfaturi financiare, fiscale sau juridice, consultați un specialist.